Manifest pentru DEMNITATE

Manifest pentru Demnitate va avea loc joi, 6 iunie, între 5.40 si 6.40 p.m, în faţa Centrului Gheorghe Şerban (fostul Centru de plasament “Luminiţa”), din strada Gheorghe Şerban nr. 7, sectorul 2, Bucureşti

54 de femei cer demnitate şi respect pentru cei 54 de tineri ai Centrului, izolaţi şi neglijaţi de autorităţi.

Fiţi şi voi alături de cei 54 de tineri fără familie şi ignoraţi de guvernanţi.

Aduceţi joi, în faţa Centrului, un pachet necesar unui tânăr. Noi vom veni cu fursecuri, chec, biscuiţi, napolitane, banane – şi câte o floare în ghiveci.

Cum nu ne aşteptăm să fim lăsaţi să intrăm în saloanele tinerilor, vom lăsa darurile pe treptele Centrului.

_____________________________

La 20 de ani te duci la facultate, ieşi în oraş cu prietenii, îţi cauţi un job, încerci să pleci din casa parinţilor, îţi cauţi chirie, te îndrăgosteşti. La 30 de ani, rămâi îndrăgostit, ceri mărire de salariu, faci credit la bancă, îţi iei casa ta, îţi formezi propria familie.

54 de tineri cu vârsta între 25 şi 35 de ani, exact ca tine, nici măcar nu pot visa la toate astea. Şi nici nu pot spune lumii ce îşi doresc.

Au dizabilităţi severe şi sunt închişi după gratiile unei instituţii: Centrul “Gheorghe Şerban”  din sectorul 2.

În fiecare vară, în iunie, tu probabil mergi la mare. Şi ei făceau asta cândva, atunci când prietenii lor scoţieni, de la Fundaţia RAP, îi luau în vacanţă şi îi îngrijeau. Aşa cum au făcut în ultimii 23 de ani, încă de când aceşti tineri fuseseră abandonaţi în căminul spital de la Plătăreşti, judeţul Călăraşi.

De peste un an, niciun prieten nu le mai arată marea, nimeni nu îi mai ţine în braţe, nimeni nu îi mai face să zâmbească, nimeni nu-i scoate nici măcar la o plimbare. Dimpotrivă, aceşti 54 de tineri abia dacă se mai mişcă. Până şi mâncarea o primesc stând întinşi, ba chiar legaţi de gratiile paturilor.

Când tu eşti bolnav, fie că ai răcit sau ţi-ai luxat piciorul, primeşti ajutorul unui medic. Tinerii de la Gheorghe Şerban nu sunt la fel de norocoşi. Unii dintre ei ajung prea târziu la spital. Anul trecut, Mariana şi Angela, două dintre tinerele de laGheorghe Şerban şi-au pierdut viaţa, diagnosticate cu pneumonie. Iar Nistor a fost salvat în ultimul moment, la insistenţele prietenilor scoţieni.

Acum, exact când citeşti asta, noi nu ştim ce se întâmplă cu tinerii de la Gheorghe Şerban. Primăria sectorului 2 şi DGASPC sector 2 blochează de peste un an accesul voluntarilor şi al activiştilor în drepturile omului în instituţie. Nicio altă autoritate, Ministerul Muncii sau instituţia premierului, nu au reuşit să intervină.

Cerem demnitate şi respect pentru cei 54 de tineri, iar asta înseamnă ca ei să fie îngrijiţi în afara Centrului, în comunitate, de profesionişti dedicaţi, care să le ofere posibilitatea de a se dezvolta la potenţialul lor maxim.

 

Puncte de vedere cu privire la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi mintale:

1. “Instituțiilepsihiatrice trebuie să fie deschise controlului public independent, pentru a preveni încălcări ale drepturilor omului.Vizitarea periodică a instituțiilor de psihiatriede către mecanisme de control independente reduce semnificativ potențialul pentru încălcarea drepturilor omului. Încurajez accesul ONG-urilor în aceste instituții.”(Consiliul Europei, Comisarul pentru drepturile omului, Prof. Thomas Hammemberg).

2. “Pierderea considerabilă în greutate a acestor tineri nu poate fi luată în calcul la o persoană cu dizabilităţi intelectuale şi poate surveni numai într-una din următoarele situaţii: malnutriţie, problemă medicală de reflux esofagian, tulburări psihiatrice datorate stresului/depresiei. Un astfel de caz necesită o evaluare medicala de urgenţă” (Profesor MP Kerr, profesor în domeniul dizabilităţii intelectuale şi consultant de onoare în neuropsihiatrie la Universitatea Cardiff UK)

3. “Mi-l amintesc pe Nistor. Era unul din băieții care stăteau legați și care s-a îmbolnăvit foarte rău. Când l-am întâlnit pe Nistor prima dată îți era frică să te uiți la el. Voia doar să fie dezlegat și flămânzea, era foarte slab și foarte palid, arăta ca și cum era pe moarte, și chiar așa era (…), arăta ca și cum suferea foarte tare. Mă doare doar gândindu-mă la el”.(martor din Centru pentru o perioadă de 3 ani).