Noul Cod de procedură penală şi legile siguranţei naţionale

Noul Cod de procedură penală şi modificările propuse la legile siguranţei naţionale

– Comentarii –

 

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) consideră că prevederile din legile speciale privind siguranţa naţională (legi din 1991 şi 1992) trebuie puse în acord cu filozofia din Noul Cod de procedură penală. În sens contrar, orice modificare de legislaţie din zona procesual penală rămâne inutilă şi va atrage noi condamnări ale României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Cele doua condamnări ale României la Curtea Europeană, cauza Rotaru împotriva României (2000) şi cauzaDumitru Popescu împotriva României (2007), au determinat apariţia diverselor pachete de legi modificatoare ale legislaţiei din zona siguranţei naţionale în anii 2005, 2006, apoi o propunere în anul 2011 şi, în sfârşit, o altă propunere în 2012. Niciuna nu a fost finalizată.

Faţă de aceasta din urmă propunere, CRJ face următoarele comentarii:

a) Din perspectiva opotunităţii, aşa cum am arătat mai sus, sunt cel puţin două motive pentru care asemenea modificări trebuie să apară. Un alt motiv ţine de monitorizarea de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a modului în care România îşi îndeplineşte obligaţia generală de modificare a legislaţiei găsite în contradicţie cu cerinţele Convenţiei.

 

b) Pe fond:

1) Se observă faptul că iniţiatorul nu a adus modificări art. 3 din Legea nr.51/1991, articol prin care sunt definite ameninţările la adresa siguranţei naţionale. Aşa fiind, se observă că zonele de acţiune ale serviciilor secrete sunt extrem de largi, de la zona de terorism şi crimă organizată până la trădare, spionaj, “terorism economic” ori port de armament fără drept. Din păcate proiectul nu îşi propune o mai mare precizare a ceea ce înseamnă ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

 

2) Din perspectiva drepturilor şi libertăţilor individuale,

  • Este bine-venit faptul că activităţile specifice care presupun restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale pot avea loc numai în măsura în care nu există alte posibilităţi pentru prevenirea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale (interceptări ale comunicaţiilor, accesarea unui loc pentru ridicarea de obiecte, instalarea de obiecte şi ridicarea acestora, interceptarea de trimiteri poştale, etc; art.12²). În reglementarea actuală, astfel de activităţi nu sunt prevăzute a fi proporţionale cu circumstanţa concretă a cazului.
  • Durata autorizării activităţilor este limitată în timp, faţă de actuala legislaţie care permite, de exemplu, interceptarea convorbirilor, pe o durată nelimitată, lucru care este, evident, în dezacord cu art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la viaţă privată). În formula propusă, durata de valabilitate a unei autorizaţii este de 6 luni, putând fi prelungită pentru maxim 3 luni, perioada totală de autorizare fiind de 2 ani. Considerăm că perioada de 2 ani este excesivă, cu atât mai mult cu cât, în măsura în care apar indicii noi, se poate solicita o nouă autorizare.

 

3) Reglementarea controlului judiciar asupra activităâii de informaţii

Precizare: Legislaţia în anul 2012 arată în felul următor: art. 13 din Legea 51/1991 a siguranţei naţionale stipulează că actul de autorizare se emite de către procurori desemnaţi de către procurorul general al României (şi nu de un magistrat de scaun, independent, aşa cum solicită CEDO); art. 21 din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului (deşi în titlu se referă la terorism, art. 21 se referă în, sens larg, la siguranţa naţională) prevede că autorizaţia este emisă de judecători anume desemnaţi de către preşedintele ICCJ;

Propunerea de modificare instituie controlul judiciar chiar în sediul materiei (Legea siguranţei naţionale), precizând ce anume trebuie să conţină propunerea de autorizare, solicitarea procurorului precum şi ce anume trebuie să conţină încheierea motivată a judecătorului (art.12³ şi următ.). Din păcate, apare în continuare sintagma “anume desemnaţi”, ceea ce instituie un soi de monopol al autorizaţiilor.

4) Valoarea probatorie a datelor şi informaţiilor obţinute

Protejarea siguranţei naţionale dar şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu poate avea loc efectiv decât prin eliminarea echivocului. Trebuie precizat faptul că activitatea de culegere de informaţii este o activitate de prevenire şi combatere, de natură administrativă. Rezultatul acestor activităţi informative nu se confundă cu notiunea de probă din zona procesual penală, informaţia trebuind să fie transformată în proba prin intermediul legislaţiei penale, cu acele garanţii prevăzute în dreptul procesual penal. Cu alte cuvinte organele de culegere de informaţii nu sunt organe de cercetare ori urmărire penală.

Proiectul de modificare propus, consideră că, în măsura în care din informaţiile culese rezultă infracţiuni la adresa siguranţei naţionale, acestea sunt reţinute şi trasmise organelor de urmărire penală, procesul verbal astel încheiat fiind un mijloc de sesizare a acestora (conform art.61 Noul Cpp). Organul de urmărire penală continuă cu aplicarea normelor din Codul de procedură penală.

Dacă informaţiile nu sunt suficiente, se notifică persoana cu privire la care au avut loc activităţi de culegere de informaţii, lucru care nu se întampla până acum.

 

Concluzii:

  • Pentru Româania ar trebui să fie la fel de importantă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum Tratatul de aderare la UE – în ambele cazuri am făcut promisiuni. Prin urmare, este nevoie de un proiect de modificare a legilor din zona de intersecţie a activităţilor de informaţii cu cea procesual penală;
  • Interceptarea convorbirilor telefonice poate avea loc nu numai în sfera siguranţei naţionale dar şi în zona dreptului comun, adică Cpp. Deosebirea este că, în vreme ce Cpp a fost adus la standardele europene, legile siguranţei naţionale au rămas desuete, permiţând intruziuni majore în viata cetăţeanului, fără limită de timp şi fără un control riguros.
  • Deşi sunt des folosite în practică, în dezbaterile publice se uită faptul că interceptările nu sunt singurele mijloace de probă şi, de regulă, trebuie coroborate cu alte mijloace de probă. Aşa încât, odată cu modificările propuse, raţional vorbind, este puţin probabil să scape cineva presupus vinovat altfel decât prin trecerea timpului.

 

Georgiana Iorgulescu

Centrul de Resurse Juridice (CRJ)