ONG – urile ar putea fi obligate să depună o garanție în bani când vor contesta în instanță proiectele imobiliare sau de infrastructură, conform prevederilor unui proiect depus la Senat și susținut de PSD și PNL. Garanția ar fi de 1% din valoarea investiției, fără să depășească 50.000 lei.
Proiectul de lege care impune restricții organizațiilor neguvernamentale a fost inițiat de senatorii PNL Daniel Fenechiu și Cristian Niculescu-Țâgârlaș. Inițiatorii proiectului legislativ susțin că vor să limiteze numărul acțiunilor introduse în instanță cu rea credință și care conduc la blocarea unor investiții.
De altfel, legea mai propune ca ONG-urile să nu mai aibă dreptul să dea în judecată un proiect pornit anterior înființării organizației și nici dacă organizația funcționează de mai puțin de mai puțin de 2 ani, potrivit presshub.ro
Dacă ONG-ul pierde procesul, cei din consiliul director răspund cu averile lor, fără nici o limită, iar dacă o asociație e dizolvată, inițiatorii nu mai ai dreptul să facă alta timp de 5 ani.
RFI
Georgiana Iorgulescu, director executiv al Centrul pentru Resurse Juridice, explică la RFI care este scopul unei astfel de inițiative legislative:
„Scopul este o blocare a activității civice, de apărare a interesului public al organizațiilor neguvernamentale, care se ocupa de dreptul mediului, litigii din zona aceasta. Cred că este mai degrabă de protejare a dezvoltatorilor imobiliari și de închidere, mă refer la propriu, a organizațiilor neguvernamentale care îndraznesc să desfășoare astfel de litigii. De altfel, cred că avem și doi colegi, deja, care sunt în lichidare judecătorească pentru că nu pot să își permită plata onorariilor parții adverse, adică dezvoltatorilor imobiliari, atunci când pierd un litigiu. Deci să ne întoarcem undeva în anii ’90, în care fiecare să facă ce vrea”.
Georgiana Iorgulescu mai spune că este „un precedent extrem de periculos (adoptarea acestei inițiative legislative) pentru mediul asociativ, este extrem de periculos, este ca și cum se deschide o cutie a pandorei în care <<noi vă spunem ce aveți de făcut, dacă totuși vreți să faceți, veți plăti>> și vor plati și membrii consiliului de administratie, care trebuie să îți aprobe un anume litigiu și odată ce l-au aprobat răspund ei personal patrimonial. E un fel de sfârșit a mediului asociativ, iar noi cei din mediul asociativ, câți am mai ramas, trebuie să facem tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple”.
Întreg articolul este disponibil aici, sursă: RFI, autor: Maria Ilie.