Primul român condamnat cu executare pentru zădărnicirea bolilor este o persoană cu dizabilități

Justiţia din România a dat dovadă de un exces de zel ieşit din comun. Aşa se face că primul român condamnat la închisoare cu executare pentru zădărnicirea bolilor este o persoană cu dizabilităţi: un bărbat de 36 de ani, din Buzău, al cărui nume a apărut în toată presa.

Nimeni nu s-a gândit, însă, să-i protejeze identitatea.

Presa a scris pe larg despre problemele de sănătate mintală și despre alte probleme de sănătate ale lui, date care, în mod normal, ar trebui să fie confidențiale.

Nici un cuvânt, însă, despre lipsa de apărare și ”abandonul” din partea serviciilor de asistență socială și integrare în comunitate a acestui tânăr.

M.S., 39 de ani,  a fost condamnat, în lipsă, la 1 an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor de către Judecătoria Buzău. El a fost judecat după ce, în luna aprilie 2020, a fugit din spitalul unde fusese internat pentru că tușea puternic.

Testul pentru COVID-19 a ieşit negativ, dar medicii l-au diagnosticat cu TBC şi au hotărât să-l ţină sub supraveghere.

Bărbatul a fugit, însă, din spital de frică să nu se infecteze cu noul coronavirus, dar și de teama de a nu fi închis într-un izolator.

Pentru persoanele cu dizabilități care au fost instituționalizate zeci de ani, așa cum a fost și domnul M.S., cuvântul ”izolator” poate declanșa emoții puternice deoarece poate fi asociat cu pedeapsa, sedarea, legarea, lipsa accesului la toaletă și hrană.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

El a fost obligat și la plata a 550 de lei cheltuieli de judecată.

Sentința lui M.S. poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Centrul de Resurse Juridice vrea să-l spijine în acest demers.  Am contactat primăria Grebănu (unde M.S. are domiciliul) pentru a ne facilita legătura cu domnul M.S,  însă nu am putut obține niciun sprijin din partea lor. Se pare, de fapt, că autoritățile locale și serviciile sociale nu au nici cea mai vagă idee ce s-a întâmplat cu acesta!

În prezent, este dispărut. Facem un apel la cei care ne pot ajuta să luăm legătura cu el, mai ales că, dacă nu se înaintează apel în termen, condamnarea rămâne valabilă.

Prin Constituție (articolul 13), statul român trebuie să asigure accesul la justiție al tuturor persoanelor, inclusiv a celor cu dizabilități. În acest sens, trebuiau luate niște măsuri concrete, făcute adaptări procedurale specifice.

Autoritățile nu au stabilit, însă, nici măcar cine trebuie să se ocupe de elaborarea și adaptarea acestor proceduri.

Cazul domnului M.S reprezintă imaginea incapacității statului de a asigura respectarea  drepturilor persoanelor cu dizabilități psihosociale și intelectuale în România.

Ne întrebăm cum i-au comunicat organele de cercetare penală faptele de care este acuzat, dar și drepturile pe care le are, având în vedere că M.S.face parte dintr-o categorie de persoane vulnerabile ?

Spre exemplu, inculpatul sau suspectul cu dizabilități de văz sau auz, poate solicita și beneficia de un interpret în limbaj mimico gestual. Pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, așa cum este domnul M.S,  ar fi trebuit să existe o interpretare augmentativă, o persoană care să îi traducă pe înțelesul lui ce înseamnă audiere, proces penal, cale de atac, acces la un avocat și așa mai departe. Însă, acest aspect nu este prevăzut în lege.

Nici până la acest moment nu se cunoaște dacă domnul M.S. a avut sau nu un avocat. Baroul Buzău nu furnizează aceste informații, iar din comunicarea purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Buzău nu a reieșit că domnul M.S. ar fi avut un apărător din oficiu.

De altfel, cum ar fi putut judecătoria, parchetul, poliția sau baroul să furnizeze aceste informații dacă accesul la justiție al persoanelor cu dizabilități, și în special al persoanelor cu dizabilități intelectuale, nu este monitorizat?

(Așa cum instanțele și parchetele nu colectează, analizează și nu publică informații despre numărul persoanelor cu dizabilități care au avut calitatea de inculpat, suspect, martor sau parte vătămată într-un proces, dacă erau sau nu instituționalizate într-un centru rezidențial, tot la fel nici barourile nu colectează date despre persoanele cu dizabilități care au beneficiat de un apărător din oficiu.)

Judecătorii și procurorii nu sunt formați în dreptul persoanelor cu dizabilități și nici nu beneficiază de cursuri specifice în  cunoașterea instrumentelor de comunicare cu acestea.

Totuși, puțin probabil ca undeva în referatul poliției sau în rechizitoriul procurorului să nu fi fost menționat faptul că au de-a face cu o persoană care are atestată o dizabilitate intelectuală și care a fost zeci de ani beneficiar al sistemului de protecție socială.

Oare s-au gândit să contacteze un asistent social sau un psiholog din cadrul DGASPC Buzău? Să ia legătura cu asistentul din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională din Râmnicu Sărat pentru a-i ajuta să îl găsească ?

Oare unde și de câte ori a fost citat domnul M.S. pentru a i se aduce la cunoștință că este trimis în judecată ? Oare și-a pus cineva întrebarea dacă domnul M.S. știe să citească, să scrie sau dacă are adresa Judecătoriei Buzău ? Sau bani de transport până la Buzău?

Compartimentul sau serviciul public de asistență socială din cadrul Primăriei ar fi trebuit să cunoască în detaliu situația domnului M.S. iar cazul său să fie preluat de un manager de caz  de la DGASPC Buzău. Cu atât mai mult cu cât M.S. apare într-o înregistrare video din 29 decembrie 2019 în care îi solicită primarului comunei să îl ajute cu o locuință socială.

Este inadmisibil ca nimeni să nu aibă informații concrete despre situația unui fost rezident cu dizabilități lăsat în voia sorții fără niciun ajutor.

(Acesta este și un semnal de alarmă privitor la situația celor 20.000 de persoane adulte cu dizabilități care așteaptă să fie dezinstituționalizate.

În urmă cu câțiva ani, CRJ vizita un centru pentru persoane cu dizabilități din Aldeni, județul Buzău.

Denunțam atunci la parchet tratamentele rele, inumane și degradante aplicate mai multor rezidenți cu dizabilități. Cu raport, documente și victime. Cazul fost clasat la parchet.)