Conferință internațională: AVEM O LEGE – CUM PROCEDĂM?

AVEM O LEGE.CUM PROCEDĂM-

În  ianuarie 2016, preşedintele României a promulgat Legea 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. În acord cu prevederile articolelor 16 si 33 din Convenţia ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, prezenta lege stabileşte responsabilitatea implementării instrumentelor de garantare a drepturilor omului pentru 35.000 de persoane cu dizabilităţi mintale instituţionalizate.

Termenele pentru aplicarea Legii nr. 8/2016 sunt de 30 de zile de la promulgare pentru adoptarea ordinelor de ministru pentru implementarea Punctelor de contact, respectiv 60 de zile pentru înfiinţarea Consiliului de monitorizare şi adoptarea normei de aplicare a Mecanismului de Coordonare.

Pentru identificarea soluţiilor de realizare în practică a acestor prevederi, evenimentul se va bucura de prezenţa unor experţi internaţionali recunoscuţi pentru expertiza lor în ceea ce priveşte analiza modului de operaţionalizare şi implementare a  Consiliului de monitorizare, Punctelor de Contact şi a Mecanismului în mai multe ţări europene, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi centrale cu atribuţii în domeniu, alături de reprezentanţi ai societăţii civile şi persoane cu dizabilităţi.

În acest context Centrul de Resurse Juridice, în parteneriat cu Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi din cadrul Senatului României și Cancelaria Prim-ministrului Dacian Cioloș, organizează marți, 29.03.2016, între orele 10:00 – 16:30, în Sala Avram Iancu din cadrul Palatului Parlamentului CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ REPERE PENTRU UN CADRU DE OPERAŢIONALIZARE A PRINCIPIILOR ŞI MECANISMELOR STABILITE DE LEGEA 8/2016.

***

► Consultați AICI agenda evenimentului.

► Citiți legea în forma promulgată aici: Legea 8/2016.

Infografic – Mecanismul Independent de Monitorizare
Infografic – Mecanismul Independent de Monitorizare

Traseul persoanei cu dizabilitati mintale institutionalizate in România► În prezent, Centrul de Resurse Juridice este singura entitate care desfășoară vizite de monitorizare neanunțate în centrele destinate persoanelor cu dizabilități mintale. După fiecare vizită, monitorii CRJ întocmesc rapoarte pe care le publică și le trimit cu recomandări și observații Ministerului Muncii și DGASPC-urilor, dar care adesea rămân fără un răspuns sau măsuri concrete din partea autorităților. Vezi rapoartele aici.

► Centrul de Investigații Media împreună cu CRJ au publicat „Harta Morții”, întocmită în urma unui studiu făcut la nivel național în perioada iulie-noiembrie 2015. Conform studiului și coroborat cu statistica anterioară a CRJ, rezultă că din ianuarie 2010 și până în septembrie 2015, în Romania au murit, în centrele de stat sau private dar finanțate de stat, 4.568 de persoane. Detalii aici.

Harta deceselor actualizată – 4.500 de morți între 2010 – 2015
Harta deceselor actualizată – 4.500 de morți între 2010 – 2015

 

***

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului ”Lagărele de lângă tine”, derulat de Centrul de Resurse Juridice finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.
Screen Shot 2016-03-19 at 14.22.11