Ultimele noutăți

Solicităm dezbatere publică pentru proiectul de Hotărâre a Guvernului privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilităţi 22.01.2022 - În contextul publicării în transparență decizională a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilităţi (APPD) pe pagina Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, organizațiile Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS, Asociația Tonal, Asociația Ceva de Spus, Asociaţia Pro Act Suport,...
20.01.2022 - Centrul de Resurse Juridice organizează mâine, 21.01.2022, între orele 16:00 - 17:00, pe ZOOM, o întâlnire de lucru a persoanelor cu dizabilităţi, membrilor de familie, tutorilor, profesioniştilor cu  dl. Michael Bach, din partea Institute for Research and Development on Inclusion and Society (IRIS), promotorul reformei la nivel internaţional pentru implementarea articolul 12 CDPD şi cunoscător al situaţiei din România.   
Criterii discriminatorii și locuințele sociale – studiu 11.01.2022 - Studiul „Identificarea criteriilor discriminatorii în acordarea locuințelor sociale” realizat de CRJ examinează situația la nivel național cu privire la stabilirea punctajelor și a criteriilor pentru acordarea de locuințe sociale prin hotărâri de consiliu local, din perspectiva accesului la locuințe sociale a grupurilor vulnerabile la discriminare și/ sau categorii defavorizate. Studiul identifică o tipologie a criteriilor...
Rămas bun. 7.01.2022 - Cu mare durere în suflet, astăzi ne luăm rămas bun de la buna noastră prietenă și fostă colegă, Georgiana Grozescu (n. Fusu-Plăiașu).
COMUNICAT DE PRESĂ: AdaptJust – Justiție accesibilă pentru persoane cu dizabilități – Proiect derulat în parteneriat de Centrul de Resurse Juridice și Ministerul Public 7.01.2022 - Centrul de Resurse Juridice (CRJ) și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunță lansarea proiectului AdaptJust - Justiție accesibilă pentru persoane cu dizabilităţi, care are ca scop îmbunătățirea implementării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și a Deciziilor Comitetului de Miniştri al  Consiliului Europei în materia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale private de libertate.
CRJ angajează contabil/ă – full-time. 5.01.2022 - ▶ Centrul de Resurse Juridice își mărește echipa și caută contabil/ă care să răspundă cerințelor descrise mai jos. Postul este full-time la sediul din București al organizației.📌 Termen de depunere: 15 ianuarie 2022 / office@crj.ro Căutăm coleg/colegă care:– are studii economice superioare finalizate (domeniul financiar contabil); – are experiență de minim 1 an într-o poziție...
CRJ caută colaboratori la nivel național – vezi posturile. 4.01.2022 - Ajută-ne să facem binele să se întâmple! Centrul de Resurse Juridice (CRJ) caută colaboratori avocați, psihologi, asistenți sociali şi medici cu specializarea în psihiatrie din mai multe orașe din țară şi din Bucureşti și asistent/ă comunicare la sediul din București.
Invitație: Conferința Internațională POATE JUSTIȚIA SĂ FIE PRIETENOASĂ CU COPIII? 3.12.2021 - Conferința Internațională POATE JUSTIȚIA SĂ FIE PRIETENOASĂ CU COPIII? ACCESUL LA JUSTIȚIA PENALĂ PENTRU COPII CU DIZABILITĂȚI INTELECTUALE ȘI PSIHOSOCIALE. Perspective internaționale. Organizată în cadrul proiectului Justiție Prietenoasă pentru Copii Dezvoltarea conceptului de practice în instanțe, finanțat de programul UE REC 2014-2020 / 878552 – CFJ-DCSCP București, 09 Decembrie, Webinar 13.00 – 17.30 EET Centrului...
SCRISOARE DESCHISĂ: Georgiana, un om sau doar o cifra? 3.12.2021 - UPDATE 13 Ianuarie: La o lună și jumătate de la data depunerii sesizărilor către autorități și a plangerii penale, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a primit 6 răspunsuri de la 5 instituții (la care adăugăm un raport publicat de Consiliul de Monitorizare). Au fost primite răspunsuri de la Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi,...
UNDE SUNT BANII EUROPENI PENTRU DEZINSTITUȚIONALIZAREA PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI? 25.10.2021 - Se observă cu ușurință o practică la indigo: dezinstituționalizarea pe bani europeni în România înseamnă bani mulți pentru construcții, multe amplasate la marginea sau în exteriorul comunității, forme de segregare mai puțin aglomerate sau mucegăite, dar care nu sunt nici pe departe un pas spre facilitarea accesului la viață independentă.