Nediscriminarea, dincolo de cuvinte

Proiectul are ca scop creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la nivelul de acceptare și internalizare a discursului urii în spațiul public și întărirea capacității acestora de identificare, raportare și combatere a discursului urii, inclusiv prin deconstruirea prejudecăților care îl susțin, prejudecăți despre diverse grupuri vulnerabile la discriminare, prin oferirea de instrumente si acces facil la informatie.

Educatia formală, atât inițială, cât și cea continuă și specializată, nu numai că nu e inclusivă, ba chiar discriminează sau întărește prejudecățile din societate (prin segregare școlară, manuale stereotipe etc, precum arată și analizele CRJ din educatiefaradiscriminare.ro și studiul www.crj.ro/nediscriminarea-in-educatie/). De asemenea, datele arată un grad mare de discriminare pe câteva criterii, dar și grad scăzut de raportare și sancționare.

Principalele activități:

  • Realizarea unui raport de cercetare privind nivelul de accesare a legislației și prevederilor antidiscriminare din ultimii 5 ani din perspectivă de discurs al urii și infracțiuni motivate de ură, atât la început de proiect, cât și reluat la finalul acestuia, pentru perioada 2021-2022.
  • Crearea unui set de instrumente pentru demontarea stereotipurilor și combaterea discursului urii, având ca punct de pornire raportul și vocea celor afectați direct de discriminare: vor fi organizate întâlniri cu membri ai comunităților vulnerabile și organizații ale acestora în mai multe orașe din țară pentru a identifica principalele nevoi cu privire la combaterea stereotipurilor și a discursului urii.
  • Organizarea unei campanii de constientizare despre nediscriminare si discursul urii, cu participarea directă a grupurilor vulnerabile și implicarea publicului. Campania va include întalniri tematice, concursuri pentru tineri, cât și pentru jurnaliști, bloggeri si vloggeri.
  • Monitorizarea discursului public și ”sancționarea” discursului instigator la ură prin elaborarea de opinii avizate juridic/ opinii de drepturile omului cu privire la discurs, depunerea de plângeri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Național al Audio-Vizualului  sau alte modalități identificare a fi potrivite pentru ”sancționare”.

Rezultate:

Calendar #knowyourhumanrights  #sarbatorestedrepturileomului. Varianta scurtă aici.

Studiul Infracțiuni motivate de ură și discursurile urii. Situația din România: 2021-2022 (disponibil și în limba engleză aici)

Studiul Identificarea criteriilor discriminatorii în acordarea locuințelor sociale (rezumat în limba engleză disponibil aici) și Comunicat de presă

Opinie Perspectiva (ne)discriminatorie a manualelor de clasa a V-a, de „Gândire critică și drepturile omului”

Studiul Infracțiuni motivate de ură și discursurile urii. Situația din România: 2016-2020

Patru petiții redactate și înaintate CNCD privind criterii discriminatorii în acordarea de locuințe sociale

Echipa de voluntare și voluntari care s-au alăturat proiectului de-a lungul perioadei de implementare: Teodora Bălăceanu, Corina Diaconică, Maria Gogea, Bianca Grosu, George Ionesi, Raisa Manolescu, Elena Perry, Ioana Răducanu, Amalia Tihon.

Cerere de ofertă pentru achiziţia de servicii organizare seminarii, 2022

 

Proiectul este derulat de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) și beneficiază de o finanțare în valoare de 138.989 euro finanțare nerambursabilă, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă

Proiect derulat de: