INTERSECT – Altfel despre discriminare

Proiectul “INTERSECT – Altfel despre discriminare” are drept scop combaterea discriminării romilor prin activități de conștientizare a nivelului de discriminare și a impactului negativ al acesteia în societate; el include o componentă majoră de împuternicire a tinerilor romi la nivel local și promovarea participării lor directe în dezvoltarea, implementarea și monitorizarea de activități și politici care îi afectează. De asemenea, proiectul sprijină capacitarea unei societăți civile rome și pro-rome la nivel local.

Proiectul se adresează specific romilor LGBT și dorește să pună pe agenda publică intersecționalitatea și discriminarea multiplă.

Broșura “Abecedar de antidiscriminare: Etnie, orientare sexuală și identitate de gen din perspectivă intersecțională”

Activități:

1. Identificare a nevoilor tinerilor romi și romi LGBT din cinci orașe din România, urmată de sesiuni de formare și informare, activități de mentorat, cât și ateliere de lucru pentru crearea și implementarea, ulterioară, de campanii locale de informare, derulate de înșiși tinerii participanți în proiect, cu sprijinul organizațiilor partenere;

Glosar

2. Reprezentarea intereselor tinerilor romi și romi LGBT în minim cincisprezece cazuri de discriminare;

3. Cursuri de formare adresate reprezentanților autorităților locale din cinci orașe și ateliere de lucru cu studenți în universități. Sprijinirea creării și derulării de campanii online pentru nediscriminare de către studenți, alături de studenți, tineri romi și romi LGBT;

Comunicat de presă, ateliere de lucru cu studenți

4. Realizarea unui studiu privind discriminarea romilor și a romilor LGBT în România. Includerea de bune practici și a cazurilor identificate pe parcursul proiectului. 

Studiu exploratoriu. Situația discriminării romilor și a romilor LGBTI+ în România, 2021


Vă prezentăm poveștile de viață a cinci persoane rome, dintre care patru LGBTQ, din întreaga țară, cu experiențe de viață foarte diferite, cu niveluri de educație și profesii diverse, la fel ca personalitățile lor. Sunt povești despre căutări personale și auto-descoperire, bucurii și victorii personale, despre traume și vindecare, despre greutăți și povești de dragoste. Este vorba de Adina, femeie romă; Dora, persoană romă maghiară non-binară; George, bărbat rom homosexual; Izabella, femeie romă lesbiană și Daniel, bărbat rom homosexual (vezi comunicat de presă)


5. Campanie națională de conștientizare cu privire la discriminarea minorității rome și a romilor LGBT. Realizarea de propuneri de politici publice specifice privind nediscriminarea.


Comunicat de presă, Conferința națională ”Rom/romnie LGBTQ+: intersecționalitate și (ne)discriminare

Proiectul este coordonat de CRJ – Centrul de Resurse Juridice și implementat în parteneriat cu următoarele organizații: ACTEDO – Centrul de Acțiune pentru Egalitate și Drepturile Omului, Asociația MozaiQ LGBT și UCTRR – Uniunea Civică a Tinerilor Romi din România. 

Calendar: august 2019 – iulie 2021

Buget total estimat: 213.727,15 Euro, din care 170.980 Euro contribuţie UE şi 42.747,15 Euro contribuţia organizațiilor care implementează proiectul. 

Proiect finanțat de Programul Drepturi, egalitate și cetățenie al Uniunii Europene (2014-2020).

Conținutul prezentei pagini de web reflectă exclusiv poziția oficială a autorilor și este responsabilitatea  acestora, în întregime. Comisia Europeană nu își asumă niciun fel de responsabilitate pentru modul în care pot fi folosite informațiile conținute în această pagină.