Sesiuni de formare pentru magistrați: reexaminarea persoanelor cu dizabilități

În luna februarie, la Sinaia și Târgu Mureș, au avut loc două sesiuni formare pentru magistrați privind „Evaluarea psihiatrică, psihologică și socială în reexaminarea sau luarea unor măsuri de ocrotire a persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale”. Programul de formare a fost organizare de CRJ în colaboare cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, partener în proiectul „AdaptJust – Justiţie accesibilă pentru persoane cu dizabilităţi”, finanţat prin Mecanismul Financiar SEE.

Sinaia, 22 – 23 februarie

Cursul a debutat cu o sesiune despre rolul procurorilor în contextul Legii nr. 140/2022, de către dl. Cătălin Andrei Popescu, Consilier al Procurorului general al PÎCCJ, urmată de prezentarea cadrului internațional și implicațiile acestuia la nivel național, de către dna, Georgiana Pascu, manager program CRJ. Cu ajutorul formatorilor, dna. Adela Sălceanu, medic psihiatru și dl. Mugur Frățilă, psiholog clinician, participanții au discutat despre, paradigme de îngrijiri în psihiatrie, Metodologia de evaluare psihologică și psihiatrică, precum și despre comunicarea magistraților cu persoanele cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale în contextul reexaminării hotărârilor judecătorești de punere sub interdicție. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiunea despre accesul la justiție în contextul Legii nr. 140/2022, facilitată de dna. Georgiana Pascu.

Legea 140 și realitatea care stă în spatele ei ne-a prins pe toți nepregătiți. A pus lupa pe un sector care a fost complet ignorat de societatea românească. Drept urmare, populația cu dizabilități a rămas sub un sistem rudimentar și învechit de protecție.

Mugur Frățilă

Târgu Mureș, 26 – 27 februarie

Cursul de formare pentru magistrați a plecat de la prevederile Legii 140/2022 și ale Ordinului Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale privind metodologia de evaluare medicală și psihologică nr. 3.423/2.128/2022.

La început, procurorii și-au exprimat dorința de a aprofunda noile modificări legislative, de a înțelege perspectiva unui psiholog/psihiatru și de a găsi moduri de a depăși problemele din practică.
În plus față de aceste informații, aceștia s-au familiarizat cu cadrul legislativ internațional al drepturilor persoanelor cu dizabilități, psihiatria comunitară, dar și cu metodologia de evaluare psihiatrică și psihologică.

Timișoara, 21 – 22 martie

În perioada 21-22 martie 2024 la Timișoara a avut loc același cursul de formare pentru magistrați, cu tema Evaluarea psihiatrică, psihologică și socială în reexaminarea sau luarea unor măsuri de ocrotire a persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale.

În aceste 2 zile de curs, procurorii au putut aprofunda dispozițiile legislative pentru protecția persoanelor cu dizabilități, precum Legea nr. 140/2022 și Ordinul comun MS și MMSS privind metodologia de evaluare medicală și psihologică nr. 3.423/2.128/2022. De asemenea, aceștia s-au familiarizat cu noțiuni de bază din acest domeniu precum:

  • Diferența dintre dizabilitate intelectuală și dizabilitate psihosocială
  • Măsurile de ocrotire și procedura de instituire a acestora
  • Diferențele dintre evaluare psihiatrică și evaluarea psihologică, cât și rolul distinct al acestora

Iași, 11-12 aprilie

În cele 2 zile de curs, procurorii au fost familiarizați cu noțiuni de bază medicale și juridice din sfera protecției persoanelor cu dizabilități. Astfel, acestora le-a fost prezentată diferența dintre dizabilitate intelectuală și psihosocială, elementele de bază ale expertizelor de evaluare psihiatrică și psihologică, dar și conceptul de psihiatrie comunitară. Discuțiile s-au desfășurat ținând cont de cadrul legislativ relevant prevăzut de legislația comună, dar și de Legea nr. 140/ 2022 și Ordinul comun MS și MMSS privind metodologia de evaluare medicală și psihologică nr. 3.423/2.128/2022.

La începutul evenimentului, procurorii și-au exprimat următoarele așteptări, întrebări și probleme întâlnite în practică:

  • „Vorbim de lipsa unei legislații coerente în acest domeniu.”
  • „M-am ocupat de toate reexaminările, in jur de 600. Procedura pusă în sarcina procurorului e foarte greoaie. In acest moment, ancheta care se face de primărie s-ar putea face printr-o ordonanță a procurorului. Așa e un telefon fara fir, procedura trebuie schimbată.”

La sfârșitul evenimentului, aceștia au tras o serie de concluzii:

  • „E trist dar oamenii aceștia ajung uneori doar o statistică și un dosar pentru autorități.”
  • „De acum încolo o să fiu mai atentă la evaluările psihologice, o să mă uit dacă au fost emise de un psiholog clinician și dacă testele au fost adaptate pentru publicul românesc.”
  • „O să am răbdare cu persoanele cu dizabilități, o să am grijă de mine și să nu acord prea multă importanță muncii ca să nu ajung ca ei. Clar o să fiu mai empatică cu ei.”
  • „Înainte de curs, nu știam care sunt tipurile de întrebări adecvate pentru a fi adresate în sala de judecată.”
  • „Măsurile (i.e: de siguranță) nu sunt pentru protecția bolnavilor, ci de fapt aceștia sunt excluși din sănătate. Până la urmă internarea obigatorie din codul penal vorbește despre starea de pericol pe care persoana o reprezintă pentru societate.”
  • „Am învățat că dizabilitatea psiho-socială e ceva de moment, nu o etichetă definitivă și toți putem fi la o anumită vârstă în categoria respectivă.”
  • „Clar tehnica audierii va fi altfel.”
  • „Oamenii aceștia au nevoie de ajutorul și sprijinul nostru. Înainte de acest curs, nu mi-am pus niciodată problema să contest rapoartele.”