Persoanele cu dizabilități se confruntă cu bariere multiple atunci când au nevoie să acceseze sistemul de justiție, cu mult mai multe și mai subtile decât cele de care se lovesc persoanele fără dizabilități. Fie că sunt nevoite să treacă prin procesul legal de reexaminare a hotărârilor judecătorești de punere sub interdicție, fie că au nevoie să sesizeze o nedreptate sau o încălcare a drepturilor, când se găsesc în calitate de victime sau făptași — persoanele cu dizabilități se ciocnesc de un sistem slab pregătit, care nu interacționează adecvat cu acestea.
AdaptJust – justiție accesibilă pentru persoane cu dizabilități este un proiect al Centrului de Resurse Juridice, în parteneriat cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, și beneficiază de un grant oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Din noiembrie 2021 urmărim creșterea accesului la justiție al persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale. Persoanele cu dizabilități au un acces mai redus la sistemul de justiție decât cele fără dizabilități atunci când au nevoie să sesizeze o nedreptate sau o încălcare a drepturilor. Eliminarea barierelor legislative și tehnice devine o acțiune necesară pentru ca aceste persoane să poată avea acces la mecanisme de plângere și de sesizare adecvate în fața autorităților din justiție. Totodată, personalul din sistemul de justiție nu are formarea necesară pentru a înțelege nevoile persoanelor cu dizabilități. Astfel, acestea devin o categorie vulnerabilă în demersurile de justiție.
După un an și jumătate de la demararea proiectului, în cadrul celor 15 cursuri organizate în 34 de județe, au fost formate peste 350 de persoane, dintre care aproximativ 100 de magistrați, 70 de medici psihiatri și psihologi, 70 asistenți sociali. De asemenea, am vizitat inopinat 10 spitale de psihiatrie și instituții de asistență socială și am colaborat cu jurnaliști de investigație pentru a aduce în atenția opiniei publice încălcările drepturilor persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale observate de noi în cadrul vizitelor de monitorizare.
Dezvoltăm o aplicație mobilă prin care persoanele cu dizabilități închise în centre rezidențiale sau spitale pot depune plângeri referitoare la abuzurile suferite. În cadrul cursurilor de Formare a Formatorilor (Trainers of Trainers- ToT), viitorii formatori(avocați, procurori, asistenți sociali, psihologi și medici psihiatri) au elaborat și testat un design de învățare care să faciliteze înțelegerea conceptelor, dar și schimbul de experiențe pentru prevenirea abuzurilor asupra persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. Dintre cei 30 de participanți, au fost selectați 15, astăzi traineri ai cursurilor AdaptJust.
După fiecare experiență din cadrul sesiunilor de formare organizate, mărturiile participanților vorbesc despre aceeași nevoie: de a se cunoaste mai bine, de a colabora pentru un sistem de justiție accesibil persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale.
Doamna Elisabeta Moldovan și doamna Mariana Dumitrache sunt două persoane cu experiență de viață diferită. Eli, cum îi place să i se spună, fost abandonată de familie la 6 săptămâni. A trăit 23 de ani în diferite instituții apoi 10 ani în locuințele diferitelor fundații. După ce mai bine de 20 de ani a stat închisă într-o instituție și a suferit în urma nenumăratelor abuzuri, în momentul în care a ajuns în comunitate Eli s-a izbit de sistemul de justiție neprietenos. Imaginea pe care Eli o avea despre acești oameni (polițiști, avocați, magistrați) era îmbrăcată în multe amintiri traumatizante.
Acum este independentă, trăiește într-un apartament și este co-președinta asociației Ceva de spus și unul dintre experții de bază din echipa acestui proiect, participând la cursuri de formare și având o dublă calitate. Este promotor al drepturilor persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale și lucrează cot la cot cu experții juriști, în monitorizarea și documentarea modului în care sunt asigurate drepturile omului în centre rezidențiale și spitale de psihiatrie. În calitatea ei de expert în monitorizare, a vizitat inopinat și a scris rapoarte împreună cu avocați, psihologi și medici.
În martie 2022, Eli a participat la cursul „Pilotarea Mecanismelor de protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate”, curs la care, timp de trei zile, s-a găsit în aceeași încăpere cu unii dintre oamenii de care cândva se temea cel mai mult, profesioniștii din justiție.
A avut ocazia să interacționeze și să lucreze cu doi foști procurori. Unul dintre aceștia este doamna Mariana Dumitrache, fost procuror și astăzi unul dintre trainerii cursurilor de formare AdaptJust.
În interviul de mai jos, doamna Mariana Dumitrache ne povestește despre experiența sa cu barierele și preconcepțiile care există și de partea cealaltă, a profesioniștilor din justiție, și despre munca necesară pentru a le demonta.
Doamna Dumitrache a participat la cursul de Formare a Formatorilor (Trainers of Trainers- ToT) organizat de CRJ în primăvara anului 2022 când, pentru prima dată, a avut ocazia să cunoască și alte perspective, ale persoanelor cu dizabilități, dar și ale psihologilor și colegilor din sistemul de protecție socială.
Cu o experiență de peste 30 de ani ca procuror la parchetele de pe raza Curții de Apel Iași și Ploiești cât și în cadrul structurilor specializate, doamna Mariana Dumitrache a efectuat urmărire penală și supravegherea urmăririi penale, și a participat în ședințe de judecată și în cauze care vizau drepturile persoanelor cu dizabilități și ale persoanelor vulnerabile. În ultimii ani a activat ca voluntar și mentor în cadrul DGASPC Buzău pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție.
Am discutat cu doamna procuror Mariana Dumitrache despre felul în care experiența avută atât în cadrul sesiunilor de formare cât și că trainer a ajutat-o să vadă omul din spatele hârtiilor și al rapoartelor, pe care procurorii le primesc atunci când anchetează un caz în care persoana implicată este una cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale.
***
Am devenit procuror și am profesat 30 de ani. Din această poziție am întâlnit persoane cu dizabilități în calitate de victime și de autori ai unor fapte care erau prevăzute de legea penală. La început aceste cauze îmi păreau a fi simple, dar datorită modului în care trebuiau abordate în raport cu dizabilitățile persoanelor care erau implicate, deveneau complexe. De multe ori am avut impresia că e mai greu decât în alte situații să apreciezi probatoriul, să convingi în situația unor astfel de persoane că au dreptate, că sunt sincere, că spun exact ce s-a întâmplat. Apoi, trebuiau găsite modalități de comunicare care să le faciliteze înțelegerea cu privire la ce se întâmplă cu ei. Uneori îmi era foarte greu să îmi dau seama când simulează și când disimulează. Din acest motiv mi s-a părut foarte interesant acest domeniu.
În 2020 m-am oprit din activitatea de procuror și am activat ca voluntar cu tineri care ieșeau din sistemul de protecție. Atunci am văzut că, de fapt, e vorba de o ecuație mult mai complexă: au simțăminte profunde, se pot integra în societate dacă li se oferă condițiile de care au nevoie…
La invitația unei colege, v-ați înscris la cursurile de Formare a Formatorilor, organizate de CRJ în primăvara anului 2022. Ne-ați povestit, anterior, că v-ați spus atunci că încercarea moarte n-are, că ați luat totul ca pe o nouă experiență, mai ales că erați deja voluntar și lucrați cu persoane cu dizabilități și în acest fel.
Așa este. Mi s-au părut interesante încă de la început, prin prisma faptului că aș fi avut foarte aproape de mine specialiștii. Schimbul de informații dintre profesia de jurist, de procuror și celelalte profesii era acum foarte aproape de mine. Mi-am spus că dacă o să îmi placă formatul voi rămâne, dacă nu nu.
Și ați rămas, iar astăzi sunteți unul dintre trainerii din cadrul cursurilor AdaptJust organizate în toată țara.
Nu numai că am rămas, dar mi s-a părut că e o ecuație aproape de ceea ce înseamnă perfect. Am întâlnit niște oameni cu totul speciali. Niciodată limbajul medical nu mi s-a părut mai ușor de înțeles. Nu reușisem niciodată în profesia mea să simt, singură, ce am înțeles după ce i-am ascultat pe asistenții sociali. Toate lucrurile erau în jurul meu, dar parcă eu nu le văzusem niciodată în lumina asta.
Ce v-a ajutat să le vedeți acum în lumină diferită, după mai bine de 30 de ani de profesie, în care întâlniseți, totuși, sute de persoane cu dizabilități? Avuseseți până la acel moment parte de formare practică în ceea ce înseamnă dizabilitatea și care sunt particularitățile și manifestările sale umane?
Limbajul medical mi s-a părut acum extrem de ușor de înțeles și am găsit utilitatea practică extrem de rapid. Pentru că noi ca procurori, în cadrul dosarelor, găseam niște înscrisuri care conțineau mulți termeni medicali. Atunci când încercam să îmi fac o imagine de ansamblu nu cred că reușeam întotdeauna să o fac foarte bine, pentru că oricât aș fi încercat să înțeleg termenii, când făceam tabloul, imaginea tot nu îmi era foarte clară.
Este adevărat, la facultate făcusem un semestru de medicină legală, cu multe, multe aspecte și tactica ascultării persoanelor, dar au fost puține elemente legate de specificul unei persoane cu dizabilități. Nu reușisem, până la cursul de ToT (Formare de Formatori) să îi cunosc ca oameni. Probabil că tocmai de aceea m-au și impresionat aspectele prezentate la curs de către asistenții sociali. Pentru că eu, atunci când intrasem în contact cu astfel de persoane, intrasem strict într-un cadru procesual, guvernat numai de reguli stricte și poate că nu întotdeauna am reușit să fac un tablou integral al persoanei respective. Cu viața lui de dinainte, cu ce l-a determinat sau ce i s-a întâmplat să ajungă în situația de a fi ori victimă, ori autor.
Mă instruiam singură despre ce înseamnau particularitățile date de diagnosticul persoanei în cauză iar asta îmi lua timp. M-ar fi ajutat să îmi explice un profesionist, precum un psiholog, aceste lucruri.
Spre exemplu, dacă aveam un caz de persoană cu afecțiune de tulburare bipolară ar fi de folos să îi vorbești rar, să repeți întrebările, să nu te apropii prea mult, să îl lași să se joace cu guma sau cu părul, să îi lași mai mult timp de gândire și tot așa. Astfel, atunci când aș fi primit diagnosticul de la psihiatru, nu aș mai fi luat trei tratate de psihiatrie să le cercetez, ci aș fi avut acolo indicațiile medicului: e predispus la violență și față de el ar trebui luată măsura internării, pentru a-l proteja și pe el și societatea, sau dimpotrivă, lasă-l liber pentru că a fost doar un episod față de provocarea care i s-a dat, și nu se va întâmpla absolut nimic.
Dacă asistentul social mi-ar fi dat și date concrete despre familie (spre exemplu, dacă se ocupă de persoană, sau dimpotrivă, dacă sunt preocupați să îi vândă casa), mi-ar fi fost mult mai ușor să abordez cazul, într-un timp mult mai scurt. Această colaborare există, însă doar la nivel instituțional, prin rapoarte întocmite oficial.
Revenind la primele cursuri organizate de CRJ la care ați participat, cele de ToT, în primăvara lui 2022. Unde era nevoia resimțită cel mai acut, cu ce profesie avea nevoie procurorul Mariana Dumitrache să aibă contact și să înțeleagă mai bine?
Fără a vrea să fac o ierarhie, dar, fără doar și poate, primul lucru este comunicarea. Așa că psihologul, psihiatrul sunt cel mai aproape. Dar în aceeași măsură, când din echipă face parte un avocat și afli cum își va construi el apărarea, e un plus al dosarului penal care vă fi prezentat judecătorului. Pentru că eu, ca procuror, voi ști exact cum trebuie să administrez problele așa încât judecătorul să aibă o imagine foarte clară a cazului respectiv și să judece în cele mai bune condiții.
Vedeam atunci pentru prima data colegi din profesii și vârste diferite care, după două-trei zile de stat împreună, făceau echipe și lucrau de rupeau pământul. Eu așa îmi imaginez idealul, să lucrăm în astfel de echipe interdisciplinare și în practică.
Un alt lucru cu care am rămas de atunci și pe care nu mi-l imaginasem vreodată este profunzimea discuțiilor privind diferitele dizabilității și în ce mod constructiv se poate vedea integrarea acestor persoane în societate.
Procesul penal are reguli stricte, dar după mintea mea interacțiunea umană este indispensabilă pentru a clarifica toate aspectele unui caz. În privința persoanelor cu dizabilități vorbim despre oameni care au nevoie de o protecție specială. Chiar și atunci când sunt autori, nu au ajuns întâmplător în situația aceea. Mă gândesc că s-ar impune un efort în echipă pentru a se lua niște măsuri cât mai rapide. Lungul drum al hârtiilor creează niște bariere în luarea unor decizii față de momentul când este necesar să se ia acestea.
Se pierde omul printre hârtii?
Îmi e greu să o recunosc, dar simt că, într-o anumită proporție, da.
De ce nu privim persoanele cu dizabilități ca pe oricare alt om?
Mi-am pus această întrebare de foarte multe ori. Uneori cred că nu suntem școliți pentru asta; alteori cred că de vină este experiența de zi cu zi. Experiențele personale curente își pun amprenta. Timp îndelungat acești oameni nu au fost lângă noi. Au fost școlile speciale separate; de puțin timp ei fac parte din societate, uneori cu mari eforturi. Spitalele de psihiatrie nu erau nici ele prea aproape de orașe.
Acum sunteți trainer la cursurile AdaptJust. Ce anume v-a motivat să luați această decizie?
Vine un moment în viață când chiar îți dorești ca experiența pe care ai dobândit-o să ușureze viața celor ce vin după tine. Cel mai mult mă bucur atunci când mi se pun întrebări în timpul cursurilor. Pentru mine asta înseamnă că oamenii nu doar ascultă, ci se și se gândesc la o anumită problemă profesională pe care au întâlnit-o, sau pe care ar putea să o întâlnească.
Modulul de curs pe care eu îl susțin (Facilitarea accesului la justiție), are rostul de a crea un dialog între profesii, în special ca participanții cu profesii sociale să afle detalii despre rigorile procesului penal, iar profesioniștii juriști să afle care sunt avatarurile persoanelor cu dizabilități în situația în care ar trebui să participe la un proces.
Vorbiți-ne puțin despre cursanți, așa cum îi simțiți nu la finalul celor trei zile, ci în prima zi. Sunt, oare, generațiile mai tinere de specialiști (procurori, judecători, psihologi, psihiatri, avocați) mai deschise în ceea ce privește abordarea corectă a dizabilității?
Asta este cea mai mare bucurie a mea, ca trainer: să văd oameni tineri în sală. Am avut emoții, că vor pleca. Am o mare bucurie când văd că se depășește ora de plecare și ei sunt încă acolo, nemișcați, atenți. Îi simt extrem de interesați și dornici să afle cât mai multe, socializează în pauze și încearcă să afle mai multe unii de la ceilalți și să țină legătura. Îi simt interesați atât de curs cât și de a cunoaște perspectiva și abordarea celeilalte profesii a acestor probleme. Îi simt interesați de a trata aceste persoane cu dizabilități cu tot respectul și cu toată protecția necesară — cei tineri. Și celelalte generații vor trebui să găsească deschiderea necesară. Vine o vârstă în care e posibil că dizabilitatea să vină pur și simplu, chiar dacă nu a fost de la început. O anumită deschidere și o anumită abordare este potrivită la orice vârstă. Dizabilitatea nu e legată doar de naștere, poate veni în orice moment al vieții unei persoane. Și nu doar în propria viață ci și în viața celor dragi sau a cunoscuților.
Cum vă vedeți mai departe, după încheierea cursurilor, aplicând atât ceea ce ați învățat atât în sesiunile de curs (ToT) dar și din interacțiunile cu participanții?
Fie voi participa la astfel de cursuri dacă voi avea din nou oportunitatea, fie ca voluntar ca și înainte. Am fost voluntar pentru tinerii care părăseau sistemul de protecție. Dar tot în domeniul persoanelor cu dizabilități, pentru că am dobândit suficientă experiență și stăpânire de sine.
Eu îmi imaginez că ne poate fi bine fiecăruia dintre noi, cu condiția să fim buni. Empatia este prima condiție, dincolo de norme și de aplicarea legii. Empatia face diferența în traseul persoanei cu dizabilități. Dacă reușești în acele momente să îl vezi ca pe un om și să îi oferi toate șansele din momentul respectiv, sigur că se va îmbrățișa o soluție foarte bună pentru el.
