Închiderea cercului – vulnerabilitatea locuirii romilor și interesele din domeniul locuirii

Obiectiv: Proiectul își propune să investigheze cauzele și efectele locuirii precare în cazul romilor din România, și în cazul femeilor rome în mod particular, de asemenea în corelare cu potențiali indicatori de captură a statului

Activități:

  1. Construirea de coaliție – identificarea actorilor relevanți la nivel local și încheierea de parteneriate cu structuri asociative;
  2. Formarea împreună a unor jurnaliști și activiști de drepturile omului;
  3. Investigarea pe teren a cauzelor și efectelor locuirii precare în cazul comunităților de romi. Realizarea a cinci studii de caz de către cei formați la activitatea anterioară, lucrând în echipe;
  4. Campanie în media și media sociale pe baza concluziilor studiilor de caz din activitatea anterioară;
  5. Campanie de advocacy în sensul schimbării cadrului legislativ și de politici în domeniul locuirii pentru a opri evacuările forțate, a crește stocul de locuințe sociale și a face alocarea de locuințe sociale echitabilă; redactarea unui document de politică publică în acest sens. Organizarea de mese rotunde cu decidenți la nivelul comunităților din studiile de caz în vederea găsirii de soluții pentru aceste comunități.

Calendar: octombrie 2018 – ianuarie 2020.

Proiect sprijinit printr-un grant din partea Fundației Open Society Institute în cooperare cu OSIFE din cadrul Open Society Foundations. Buget total: $63,249 ($3,500 cofinanțare CRJ).


Studiu de caz: Comunitatea Turturica – Alba Iulia

La Alba Iulia, în urmă cu doi ani, autoritățile locale au evacuat zeci de persoane (cărora nu le-au mai prelungit contractele de închiriere) dintr-un bloc de locuințe sociale, din centrul orașului, cu intenția declarată de a construi o parcare publică. Familiilor rămase în bloc, care au titlu de proprietate, li s-au propus sume derizorii pentru a-și vinde locuințele și a pleca din bloc.

Ne-o dat afară ca pe niște animale, spunându-ne că „dacă nu vă scoateți lucrurile acuma din casă, nu mai aveți voie să intrați după ele”. Or venit atâta poliție, atâta jandarmerie, cu câini”. [Cum v-ați dus lucrurile?]“Cu ce-am putut, cu mâinile, ne-am ajutat reciproc cu toți vecinii. Pe jos, cu mașină, cu cărucioare. Păi le-am scos în stradă, le-am scos aici afară că n-aveam ce face și copilul a rămas lângă ele și io cu vecinii le căram. Și seara, m-am dus la schimbul 3. Deci, am venit de la schimbul 3 și seara înapoi. Credeți-mă că simțeam că mă prăbușesc. Alții plângeau.” (persoană intervievată în 2019)


Studiu de caz: Comunitatea de pe Rampă – Pata Rât

Aici e rău, asta-i rău, de apă, de curent. Uitați, vine vara, aicia murim de mirosul ăsta de la gunoaiele astea. Am lucrat la Oncos 2 săptămâni și când vinem în fiecare seară vomitam, vărsam tăt din mine, de la miros. Dapăi un copil care crește aici? (..) Mi-aș dori să plecăm de aici într-un loc mai bun, dar nu avem unde. Unde să mergem? Oare s-ar găsi un loc ca să ne mute pe noi undeva de aici?” (persoană intervievată în 2019)


Studiu de caz: Comunitățile de romi din zona Hotar – Municipiul Aiud

Pe raza localității Aiud sunt mai multe comunități compacte de romi, iar acestea sunt segregate față de comunitatea majoritară într-o zonă a orașului denumită, informal, Hotar. Comunitățile principale de aici sunt Feleud, Bufa şi Poligon. Nu există o istorie oficială a constituirii acestor comunități, însă în cazul primelor două este vorba de comunități foarte vechi, de aproape 100 de ani. În schimb, în cazul celei din urmă, aceasta s-a format în anul 2010, când familiile de romi au fost evacuate de autoritatea locală dintr-o clădire de locuințe sociale din centrul Aiudului şi relocate în zona Poligon de astăzi.

“Aș dori să am un contract pe casă pentru că, de când m-am născut, nu este un contract  pe casă, aș dori [să am] unde să pun gunoiul şi o canalizare, pentru copii, pentru baie, să avem posibilitate să facem baie; […], dar nu am niciun contract pe casă şi nicio aprobare de la Primărie. Plătim impozitul pe pământ, dar nu avem acte pe locuință … Drumul ar trebuie asfaltat sau pus pietriș până unde ne luăm mancare şi ce ne trăbe”. (persoană intervievată în 2019)

Ne-o țipat ca pe un câine, ca pe un câine ne-o țipat în stradă, ne-o adus aici, ne-o țîpat cu dulapuri cu tăt pe afară, no culcă-te, țigane, afară; am stat 3 ani într-o cămară de lemne, în baracă de aia am stat în cămara…, cu șobolani am stat, ne-o țîpat ca pe un animal primăria asta.” (persoană intervievată în 2019)


Studiu de caz: Comunitatea de romi de pe strada Munții Tatra, Constanța

Timp de aproape două decenii, o întreagă comunitate de romi a trăit pe un teren din strada Munții Tatra, Constanța, unde au fost relocați de autoritatea locală, aceeasi autoritate care îi evacuase forțat în anul 2000 din diferite zone ale localității și îi lăsase, inițial, în stradă.

Timp de 18 ani, acel teren a fost “plimbat” sub aspectul posesiei legale între Primăria Constanța și Arhiepiscopia Tomisului de cel puțin trei ori. În toată această perioadă, familiile de romi au locuit pe acest teren, fără ca prezența lor să fie recunoscută în vreun fel în documentele oficiale. Nu au existat demersuri de consultare reală a romilor în vederea menținerii acestora în comunitatea din str. Munții Tatra, acolo unde au dezvoltat relații sociale și de comuniune, ci doar cu privire la relocarea acestora în complexul de locuințe sociale “Henri Coandă” din Constanța.

Timp de aproape două decenii, comunitatea de romi formată din aproximativ 17 familii (în 2019, la momentul documentării realizate de CRJ) s-a aflat într-o situație de vulnerabilitate majoră:  condițiile de locuire extrem de dificile – fără racordare la utilități publice, fără mijloace de încălzire sau improvizate, fără curent electric sau doar cu un generator, fără apă, fără canalizare, în locuințe neadecvate. Dar, mai mult decât atât, familiile se aflau într-o incertitudine constantă privind o posibilă nouă evacuare și demolarea locuințelor de pe-o zi pe alta, iar acest lucru constituie un factor important de presiune psihică.


Studiu de caz Dreptul la locuire adecvată în municipiul Bucureşti

Studiul arată că, per ansamblu, accesul cetăţeanului la locuinţe sociale este greoi, impredictibil, suprabirocratizat, anacronic, discriminatoriu și iluzoriu.

Problema accesului la locuinţe sociale pentru grupurile vulnerabile nu este tratată în mod serios de Primăriile de sector și, mai ales, de Primăria municipiului Bucureşti. În primul rând, stocul existent de locuinţe este infim raportat la nevoile existente. Ritmul actual de construire și de achiziţionare a locuinţelor sociale este dovada clară a lipsei de interes a autorităţilor locale. Procesul de aplicare pentru o locuinţă socială este dificil, costisitor și trebuie actualizat anual.

Puţinele locuinţe sociale care sunt disponibile anual se atribuie conform unor criterii discriminatorii, la nivelul tuturor Primăriilor de sector și la nivelul Primăriei municipiului Bucureşti, cu excepţia meritorie a Primariei sectorului 5. Trebuie totuşi menţionat că Primăria sectorului 5 a atribuit în perioada 2014-2018 un număr total de 22 de locuinţe sociale, rezultând o media de 4.5 locuinţe sociale atribuite anual. În concluzie, accesul la locuinţe sociale se face în mod discriminatoriu, autorităţile locale favorizându-și proprii angajaţi în detrimentul persoanelor ce au cu adevărat nevoie de o locuinţă socială, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi, a celor de etnie romă, a persoanelor fără părinţi etc.


Anunț: Centrul de Resurse Juridice caută jurnaliști

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann