Lagărele de lângă tine

UPDATE 2: Pe 21 decembrie 2015, plenul Senatului a adoptat cu 102 voturi pentru și 2 abțineri Propunerea legislativă privind înființarea mecanismelor prevăzute de Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități – proiect de lege propus de CRJ pe 9 decembrie 2014, care prevede monitorizarea independentă, prin vizite neanunțate, a instituțiilor pentru persoane cu dizabilități mintale. DETALII AICI.

UPDATE: Pe 8 decembrie 2015, Comisia de Drepturile omului, Comisia pentru Sănătate Publică şi Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială ale Senatului (cameră decizională) s-au reunit într-o ședință comună și au votat în UNANIMITATE proiectul de lege propus în decembrie 2014 de CRJ care prevede înființarea Mecanismului Independent de Monitorizare. Practic, proiectul de lege fundamentat pe Convenție va merge în Senat cu recomandare de adoptare, ceea ce înseamnă că în curând România poate avea în sfârșit o autoritate independentă, ce înglobează toate cerințele Convenției, și care, prin realizarea de vizite neanunțate de către echipe de experți independenți ce includ persoane cu dizabilități mintale foste beneficiare, va putea preveni abuzurile în centrele pentru persoane cu dizabilități mintale. DETALII AICI.

Cluj-Napoca, 9th June 2015

DREPTURILE OMULUI SUNT ALE TUTUROR!

La începutul lui 2015, în România existau 25.000 de copii și adulți cu dizabilități mintale instituționalizați – adică aflați sub așa-zisa „protecție” socială a statului. Cu toate acestea, numai între 2011 – 2014 au decedat 1.500 dintre aceștia în 27 din cele 41 de județe ale țării. 

UPDATE: Pe 3 decembrie 2015, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, CIM împreună cu CRJ au publicat „Harta Morții”, întocmită în urma unui studiu făcut la nivel național în perioada iulie-noiembrie 2015. Conform studiului și coroborat cu statistica anterioară a CRJ, rezultă că din ianuarie 2010 și până în septembrie 2015, în Romania au murit, în centrele de stat sau private dar finanțate de stat, 4.568 de persoane. Detalii aici.

COMITETUL ONU ÎMPOTRIVA TORTURII ÎNGRIJORAT DE MODUL ÎN CARE ROMÂNIA RESPECTĂ DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI MINTALE

În luna mai 2015, Comitetul ONU împotriva Torturii și-a exprimat îngrijorarea cu privire la:

tratamentul și condițiile de viață ale persoanelor cu dizabilități, adulți și minori, plasați în secții și spitale de psihiatrie și în instituții de îngrijire socială specializate, care au dus la numeroase decese ale pacienților, cauzate de neglijență, lipsa serviciilor de bază, folosirea mijloacelor de contenționare mecanică, lipsa tratementului medical și psihologic, malnutriție severă, alături de tratamente inumane și degradante; de absența investigațiilor în urma deceselor raportate […] și de numărul ridicat de persoane cu dizabilități psiho-sociale și cu probleme de sănătate mintală aflate în instituții ce reflectă lipsa progreselor în tranziția de la instituții către centre comunitare și familiale.

AUTORITĂȚILE AU ȘTIUT MEREU CARE ESTE REALITATEA

CRJ apără drepturile persoanelor cu dizabilități instituționalizate încă din 2003, realizând vizite de monitorizare în astfel de instituții și raportând de fiecare dată autorităților abuzurile și încălcările grave ale drepturilor omului pe care le depistează. Cea mai bună dovadă este victoria obținută la CEDO de CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României, în contextul în care un tânăr de 18 ani a decedat într-un spital de psihiatrie din România datorită neglijenței, discriminării, abuzurilor și erorilor repetate a căror victimă a fost. În plus, presa a relatat pe larg (poate insuficient) despre acest subiect în toți acești ani, așadar autoritățile știu și au știut mereu care este realitatea. Și totuși, reprezentanții politici și instituționali nu fac decât să se rezume la declarații politice și strategii ținute în sertare.

RESURSE DE INFORMARE

CHEIA ESTE LA TINE! ELIBEREAZĂ-I DIN LAGĂRE!

În decembrie 2014, Centrul de Resurse Juridice a lansat campania „Lagărele de lângă tine” prin care încearcă să:

aducă la cunoștința publicului larg abuzurile asupra drepturilor omului pe care CRJ le-a documentat în utimele 15 vizite de vizite de monitorizare în insitituții pentru persoane cu dizabilități, realizate în 2014 și 2015;

promoveze adoptarea proiectului de lege privind înființarea „Mecanismului Național de Monitorizare”, o autoritate independentă care să vegheze la respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități mintale instituționalizate;

⇒ combată prejudecățile și discriminarea împotriva persoanelor cu dizabilități mintale,  să promoveze dreptul acestora de a trăi liber, de a avea acces la servicii adecvate deschise în comunitate, precum: educație, consiliere psihologică și tratament medical și, nu în ultimul rând, accesul neîngrădit la justiție.

Vezi comunicatul de lansare a campaniei, din 9 decembrie 2014, ce a avut loc la Palatul Parlamentului.

Află cum te poți implica în campanie!

 

CARAVANA „LAGĂRELE DE LÂNGĂ TINE”

Bucharest, 12th June 2015_3

Evenimente anterioare:

» 9-10 mai 2015, @ONGfest 2015, București

» 16 mai 2015, @Târg ONG, Târgu Mureș

» 22-23 mai 2015, @Coresi Mall, Brașov

» 6-10 iunie 2015, @Piața Avram Iancu, Cluj-Napoca

» 12-14 iunie 2015, @Street Delivery X, București

» 17-20 iunie 2015, @Piața Ovidiu, Constanța

» 11-13 septembrie 2015, @Plai Festival, Timișoara

» 2-4 octombrie 2015 @Oradea, Piața 1 Decembrie

» 9-10 octombrie 2015, @Sibiu, Piața Mică

» 9-22 noiembrie 2015, @Pasaj Universitate, București

» 23-27 noiembrie 2015, @British Council, București

Caravana „Lagărele de lângă tine” este o expoziție itinerantă de fotografie ce documentează viața persoanelor cu dizabilități mintale aflate în instituțiile statului sub așa-zisul sistem de „protecție” socială. Fotografiile au fost realizate în decursul anilor 2014 și 2015 de către fotografii Odeta Catană și Dan Ava, în timp ce au însoțit experții CRJ în vizitele de monitorizare din 15 locații din toată țara. Pe lângă fotografiile realizate de profesioniști, expoziția cuprinde și fotografii realizate chiar de către persoane cu dizabilități mintale – cei din centrele vizitate – cărora le-am înmânat aparate pe film de unică folosință. Expoziția este prezentată în așa fel încât dorește să reproducă cât mai precis și obiectiv, fără exagerări și hiperbole, atmosfera de izolare și singurătate dintr-o astfel de instituție din România anului 2015: o structură de lemn cu o suprafață de 27 mp și 4 pereți de 2,33 m înălțime, luminată cu neoane albe și cu o intrare îngustă pe una din laturi, ce adăpostește aproximativ 14o de fotografii din „lagărele” României contemporane. În centrul încăperii ce aduce cu o cușcă se află cadrul unui pat de fier – un obiect atât de comun pentru cei ce locuiesc în centrele de plasament și reprezentativ pentru programul zilnic pe care cei mai mulți îl au: să stea toată ziua în pat.

ONGFest 2015, Bucharest, 9th May

Expoziția dorește să aducă la cunoștința publicului situația degradantă în care se află cei 25.000 de copii și adulți cu dizabilități instituționalizați din România, situație ce altfel ar rămâne necunoscută, dat fiind faptul că aceste instituții intră în categoria celor „privative de libertate”, asemeni închisorilor, în care rezidenților nu li se permite să plece de bunăvoie și care se află acolo prin ordinul sau sub controlul de facto al unei autorități judecătorești, administrative etc.

Fii la curent cu ultimele noutăți legate de Caravană aici.

Raport Conferința Internațională “Repere pentru un cadru de operaționalizare a principiilor si mecanismelor stabilite de Legea nr.8/2016” 14.04.2016 - În data de 29.03.2016 a avut loc la București, în sala Avram Iancu a Senatului României, Conferința Internațională “Repere pentru un cadru de operaționalizare a principiilor și mecanismelor stabilite de Legea nr.8/2016” organizată de Centrul de Resurse Juridice în parteneriat cu Comisia pentru Drepturile Omului, Culte și Minorități din cadrul Senatului României și Cancelaria Prim-ministrului […]
Amendamente la Hotărârile de Guvern supuse dezbaterii publice de Ministerul Muncii privind drepturile persoanelor cu dizabilități 8.02.2016 - Centrul de Resurse Juridice a luat luat act de publicarea pe pagina Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a propunerii de Hotărâre de Guvern privind aprobarea programului de interes național în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități „Înființarea de servicii sociale de tip centre de zi si locuințe protejate în vederea […]
Lagărele de lângă tine @ Diversity Week, British Council România 21.11.2015 - ▼ scroll down for English ▼ Vino între 23 – 27 noiembrie la British Council București, Calea Dorobanţilor nr. 14, unde, în cadrul Diversity Week, poți vedea expoziția foto „Fotografii din lagăre”, parte din campania „Lagărele de lângă tine”, care promovează drepturile persoanelor cu dizabilități mintale instituționalizate. Diversity Week, aflat la ediția a IV-a, este un proiect organizat […]
Lagărele de lângă tine @ Pasaj Universitate, București 20.11.2015 - Între 9 și 22 noiembrie, expoziția Lagărele de lângă tine a putut fi vizitată zi și noapte în Pasaj Universitate din centrul Bucureștiului. Expoziția a fost deschisă pe timp de zi unde colaboratori ai CRJ – studenți și tineri absolvenți – au întâmpinat trecătorii pentru a-i invita să pășască în instalația foto asemenea unei cuști – […]
„Lagărele de lângă tine” la Sibiu, Piața Mică, 9 – 10 octombrie 6.10.2015 - București, 06.10.2015 Campania de drepturile omului „Lagărele de lângă tine”, inițiată de Centrul de Resurse Juridice (CRJ), ajunge pe 9 și 10 octombrie în Piața Mică din Sibiu. Prin această campanie, CRJ urmăreşte conștientizarea publicului despre anvergura abuzurilor sistematice la adresa drepturilor persoanelor cu dizabilități mintale instituţionalizate și mobilizarea lui pentru convingerea decidenților politici că […]
„Lagărele de lângă tine” la Oradea, Piața 1 Decembrie, 2-4 octombrie 30.09.2015 - Campania de drepturile omului „Lagărele de lângă tine”, inițiată de Centrul de Resurse Juridice (CRJ), ajunge între 2 și 4 octombrie la Oradea, în Piața 1 Decembrie. Prin această campanie, CRJ dorește să aducă la cunoștința publicului încălcările sistematice ale drepturilor omului în instituțiile pentru persoane cu dizabilități mintale din România, în care trăiesc aproximativ […]
„Lagărele de lângă tine” la Festivalul Plai din Timișoara, 11-13 septembrie 8.09.2015 - Campania de drepturile omului „Lagărele de lângă tine”, inițiată de Centrul de Resurse Juridice (CRJ), ajunge între 11 și 13 septembrie la Timișoara, în cadrul Festivalului Plai. După București, Târgu Mureș, Brașov, Cluj și Constanța este rândul timișorenilor să cunoască lumea ascunsă a lagărelor României contemporane, în care 25.000 de copii și adulți cu dizabilități […]
CUM A FOST: „Lagărele de lângă tine” la Constanța, Piața Ovidiu, 17-20 iunie 23.06.2015 - În perioada 17-20 iunie 2015, caravana Lagărele de lângă tine a fost prezentă în Piața Ovidiu din Constanța. Joi, 18 iunie, de la ora 10 am organizat în cadrul caravanei dezbaterea cu tema „Drepturile omului în instituțiile pentru persoane cu dizabilități mintale – Mecanismul de monitorizare independent.” Ca la fiecare dezbatere, am invitat reprezentanții instituțiilor locale […]
„Lagărele de lângă tine” la Constanța, Piața Ovidiu, 17-20 iunie 16.06.2015 - Centrul de Resurse Juridice vă invită, între 17 și 20 iunie, în Piața Ovidiu din Constanța, să descoperiți o lume ascunsă, în care drepturile omului există doar pe hârtie. „Văzusem câteva fotografii înainte, auzisem poveşti de la ceilalţi psihologi sau jurişti care fuseseră în centre, dar mă aşteptam să fiu mai tare, mai detaşată, mai […]
CUM A FOST: „Lagărele de lângă tine” la Street Delivery X, București, 12-14 iunie 15.06.2015 - În perioada 12-14 iunie 2015, campania „Lagărele de lângă tine” a participat la ediția a X-a festivalului Street Delivery din București. În cele trei zile de festival, mii de oameni au vizitat instalația foto până noaptea târziu, mult după lăsarea întunericului. Ca de fiecare dată, vizitatorii au putut semna cărți poștale adresate președinților celor două camere […]
„Lagărele de lângă tine” la Street Delivery X, București, 12-14 iunie 11.06.2015 - Centrul de Resurse Juridice (CRJ) vă invită pe 12-13-14 iunie la Street Delivery X București să luați contact cu o lume ascunsă și revoltătoare – cea a miilor de copii și adulți cu dizabilități mintale închiși în instituțiile statului, adevărate „lagăre” ale României contemporane, în care drepturile omului nu există. Pe trotuarul din dreapta Bisericii […]
CUM A FOST: „Lagărele de lângă tine” la Cluj-Napoca, 6-10 iunie 11.06.2015 - Între 6 și 10 iunie 2015, miile de clujeni care au traversat Piața Avram Iancu au avut ocazia să pășească în instalația foto „Lagărele de lângă tine”, amplasată vizavi de clădirea impunătoare a Teatrului Național. Am văzut fețe curioase și intrigate de ce caută o cușcă din lemn în centrul orașului lor? Odată intrați, curiozitatea și intrigarea erau treptat înlocuite de […]
Centrul de Resurse Juridice caută voluntari pentru Constanța! 11.06.2015 - Între 17-20 iunie, Centrul de Resurse Juridice aduce la Constanța Caravana „Lagărele de lângă tine”, ce promovează drepturile persoanelor cu dizabilități mintale închise în instituțiile statului. Caravana „Lagărele de lângă tine” face parte din campania cu același nume și înseamnă o expoziție itinerantă de fotografie, care documentează, prin intermediul unei instalații cu peste 120 de […]
„Lagărele de lângă tine” în Piața Avram Iancu, Cluj-Napoca, 6-10 iunie 2.06.2015 - Centrul de Resurse Juridice vă invită, între 6 și 10 iunie, în Piața Avram Iancu din Cluj, să descoperiți o lume ascunsă, în care drepturile omului există doar pe hârtie. „Văzusem câteva fotografii înainte, auzisem poveşti de la ceilalţi psihologi sau jurişti care fuseseră în centre, dar mă aşteptam să fiu mai tare, mai detaşată, mai […]
CUM A FOST: „Lagărele de lângă tine” la Coresi Shopping Resort, Brașov, 22-23 mai 26.05.2015 - Pe 22 și 23 mai 2015, Centrul de Resurse Juridice a adus Caravana „Lagărele de lângă tine” la Coresi Shopping Resort, din Brașov. Timp de 2 zile, sute de oameni au pășit în lumea lagărelor României contemporane, întruchipată într-o instalație foto cu peste 120 de fotografii ce documentează viața copiilor și tinerilor cu dizabilități mintale […]
Află despre „Lagărele de lângă tine” și ia atitudine! Pe 22 și 23 mai, la Mall Coresi din Brașov 20.05.2015 - Pe 22 și 23 mai 2015, Centrul de Resurse Juridice aduce campania „Lagărele de lângă tine”, ce promovează drepturile persoanelor cu dizabilități mintale închise în instituțiile statului, la Mall Coresi, din Brașov. Știai că numai între 2011 și 2014 au murit 1.500 de copii și adulți instituționalizați? Iată harta deceselor. Vino și transmite un mesaj […]
CUM A FOST: „Lagărele de lângă tine” la Târg ONG, Târgu Mureș, 16 mai 18.05.2015 - Sâmbătă, pe 16 mai 2015, echipa CRJ însoțită de câțiva voluntari a ajuns la Târgu Mureș pentru a doua acțiune a Caravanei „Lagărele de lângă tine”, după cea de weekendul precedent, de la ONGFest din București. De data aceasta, am profitat de desfășurarea celei de-a XIII-a ediții a Târgului ONG – Împreună pentru comunitate ce […]
Campania „Lagărele de lângă tine” se mută în stradă, Târg ONG, Târgu Mureș, 16 mai 12.05.2015 - Pe 16 mai, 2015, Centrul de Resurse Juridice aduce campania „Lagărele de lângă tine”, ce promovează drepturile persoanelor cu dizabilități mintale închise în instituțiile statului, la Târgu Mureș, în cadrul ediției a XIII-a a Târgului ONG – Împreună pentru comunitate, din Piața Trandafirilor. În cadrul evenimentului, vizitatorii vor putea vedea peste 120 de fotografii realizate […]
CUM A FOST: „Lagărele de lângă tine” la ONGFest 2015, București, 9-10 mai 11.05.2015 - Weekendul acesta am dat drumul caravanei Lagărele de lângă tine. Prima oprire a fost la ONGFest, în Parcul Herăstrău și, spunem noi, a depășit așteptările noastre. Vă mulțumim din suflet celor care ați venit și celor care ne-ați susținut de la distanță. Le mulțumim și organizatorilor de la Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile. Iată fotografii […]

CUM TE POȚI ALĂTURA CAMPANIEI?

1. Semnează petiția pentru înființarea Mecanismului Independent de Monitorizare.

BannerPetitie

2. Urmărește-ne pe facebook și distribuie mesajele noastre.

Cu cât suntem mai mulți, cu atât șansele unei schimbări reale cresc.

3. Dorești să le trimiți o vedere din „lagăre” celor ce fac legile în România?

Scrie-ne pe office@crj.ro și îți trimitem GRATUIT câte vederi dorești, pe care le poți semna. Apoi, fie ni le returnezi, iar noi le trimitem mai departe către Parlament, fie le poți trimite chiar tu.

Lagarele de langa tine @ Cluj-Napoca 01


„Lagărele de lângă tine” este un proiect inițiat de Centrul de Resurse Juridice și finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru detalii accesați www.fondong.fdsc.ro.

ÎNAPOI SUS

WP-Backgrounds by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann